Fotografiez de aproape cincisprezece ani. M-au atras dintotdeauna imaginile despre oameni — portrete, fotografie documentară, momente surprinse. Chiar și dintr-un peisaj îmi lipsea omul.
E interesant, pentru că de multe ori îmi găsesc liniștea în singurătate — așa că, s-ar putea spune, din propriul meu peisaj nu-mi lipsește nimeni.
Apoi mi-am dat seama că în oamenii din fotografiile mele mă văd pe mine: eu sunt omul din peisaj, chiar și atunci când el stă acolo, iar eu fotografiez de aici.
Intru în pielea lor și povestesc un sentiment la persoana întâi, iar în cadru îi așez — cu o îndrumare sau fără niciun cuvânt — astfel încât imaginea să-i spună ceva fiecăruia.
E de fiecare dată ceva ce facem împreună, chiar și atunci când celălalt nici nu știe că l-am fotografiat — și tocmai asta e minunea.
Fotografiez acolo unde mă simt bine — și mă simt bine acolo unde sunt primit.
Fotografia poate fi amintire, artă, un fel de a te exprima pe tine și de a-i exprima pe ceilalți; în mâini greșite doare, folosită cu rost — vindecă.
Unii trăiesc din asta, alții prin asta.